Nesimtit mai esti, Mirciulica!
Replica de Constanta
Marti, 8 Ianuarie 2008
491
Nu stiu exact cum se face, dar banuiesc si am idee, ca presa centrala a trecut extrem de lejer peste nesimtirea crunta a liderului PSD Mircea Geoana. Asa ca nesimtirea sa Geoana a recidivat. Sa reamintesc insa tupeul nemarginit de anul trecut al lui Mirciulica: ei bine, domni-sa Geoana a cerut sa ii fie prelungit contractul de inhiriere a unei vile de la stat, pe motiv ca n-are unde sta si el ca... omul, pana e gata constructia la blocul in care isi va cumpara, cu bani imprumutati de la banca, un apartament de lux. Nu ma macina invidia, sa nu credeti ca e vorba de asa ceva, ci despre urmatoarele aspecte: Mircea Geoana nu mai este ministru ca sa i se... "cuvina" vila inchiriata de la protocolul de stat; Mircea Geoana plateste o chirie de nimic pentru o ditamai casoaia - ar putea, foarte bine, sa-si ia bocceluta si sa se mute, tot cu chirie, in alta parte pana e gata apartamentul domniei sale. Apoi, daca tot veni vorba de apartamentul pe care il va ocupa domnia-sa, e imbucurator sa aflam ca si-a permis un imprumut de mii de euro - adica i-a fost acordat, deci este un client cu garantii sanatoase, cu un salariu cumsecade. Deci, daca tot isi permite, de ce se cramponeaza de vila de la stat? Pentru ca e mare si plateste putin? Pentru ca e nesimtit? Sau e rupt de realitate si nu stie ca sunt milioane de romani care stau cu chirie in conditii modeste si nu mai fac scandal ca n-au vila de la stat... In fine, mi se pare nefiresc nu faptul ca parlamentarii care au incasat bani de la stat desi au apartamente au fost "tocati" pe toate caile mediatice posibile, ci faptul ca Mirciulica a fost iertat. Ce face el e acelasi lucru! Da cativa lei pentru o ditamai casa cand altii n-au nici bani de chirie, daramite de vilan. Culmea mizeriei umane nu se opreste aici, fiindca Geoana, iertat nejustificat de marile ziare centrale, si-a permis sa ceara, chiar ieri, RAAPPS sa informeze publicul ce ONG-uri au primit in chirie spatii de protocol si daca isi justifica prin utilitatea lor aceste drepturi. Culmea tupeului ordinar! Adica... sa moara capra vecinului ONG care are casa de protocol de la stat, in timp ce "maria-sa" Geoana tanjeste si tine cu dintii tot de casa de protocol, chiar si in conditiile in care nu mai are acest drept! Pur si simplu nu pot pricepe de unde atata nimicnicie! Tupeistul asta cunoscut si sub numele de scena "Prostanac" arata cu degetul catre altii, de parca usturoi n-ar fi mancat si gura nu i-ar puti, in timp ce soata lui are o fundatie chiriasa taman intr-un astfel de spatiu. Dar, a zis Geoana, exista o explicatie: ONG-ul neveste-sii si-a dovedit utilitatea! Foarte tare, minunat, domnule presedinte de partid, asa o fi, dar avand in vedere povestea dumitale in vila de protocol a RAAPPS-ului, care, daca va chinuiti un pic in conditiile unei noi legi, o veti putea cumpara pe doi lei, sunteti un nesimtit! Un mare, mare nesimtit! Sa-ti fie jena, Mirciulica, nici nu mai e nevoie sa te prefaci ca muncesti, ca stim acum cum si in ce fel o faci. Traim intr-o tara in care fosti demnitari si actuali parlamentari isi fac legi pentru ei - ca sa-si poata dubla, tripla sau inzeci averile, traim intr-o tara cu un ex-ministru de Externe care se plange ca n-are si el casa ca tot omul, asa ca sa inchidem ochii cand el sta fara a avea acest drept intr-un imobil de la stat! Si incep sa cred din ce in ce mai tare ca statul asta e cel mai mare hot din Romania, prin intermediul unora precum Mirciulica, parlamentarul X sau Y, alesii locali Z sau W.
Realitatea Romaneasca
Joi, 22 Ianuarie 2009
491
Realitatea Bihoreana
Miercuri, 21 Ianuarie 2009
491
Realitatea Romaneasca
Miercuri, 21 Ianuarie 2009
491
Realitatea Romaneasca
Duminica, 18 Ianuarie 2009
491