Karl Marx ne invata pe vremuri ca acumularile cantitative duc automat la un salt calitativ. O chestiune care s-a confirmat in practica. Cu cat, de exemplu, omenirea a fabricat mai multe automobile, cu atat ele au devenit din ce in ce mai bune. Nu acelasi lucru se intampla mereu cand este vorba de domeniul social, unde salturile calitative nu sunt prea vizibile, chiar daca numarul oamenilor vietuitori pe planeta Pamant a crescut exponential.
Lectia materialistului Karl Marx i-a intrat bine in sange actualului presedinte al Romaniei. Numai asa se explica inversunarea cu care promoveaza referendumul pe tema votului uninominal. A si anuntat ca, daca primul referendum pe aceasta tema, cel din aceasta luna, nu va fi validat, il va repeta pana cand cartile vor iesi asa cum doreste presedintele. Sigur, aceasta abordare are o conotatie profund subiectiva, dar rezultatul pare sa fie cel prevazut de Marx. Cu cat vom avea mai multe referendumuri pentru votul uninominal, cu atat natia romana va deveni mai destupata la minte. Si, in final, clasa politica se va reforma, acesta fiind si saltul calitativ pe care il previzioneaza presedintele.
Daca in privinta referendumului presedintele se dovedeste a fi consecvent, nu acelasi lucru il putem spune si despre parerea sa privind cheltuielile pe care le presupune organizarea unui astfel de scrutin. Acum, presedintele tipa ca din gura de sarpe ca premierul Tariceanu obliga natia sa suporte cheltuieli aberante organizand sectii de votare separate pentru euroalegeri si referendum. Asa o fi. Dar sa declansezi referendumuri pe banda rulanta nu inseamna tot cheltuieli aberante? Ca sa nu mai spunem si inutile.
Faptul ca Basescu vrea sa ne convinga cu orice chip ca postulatul lui Marx nu mai trebuie demonstrat, ci doar aplicat, este - in definitiv - o chestiune de educatie. Vorba cuiva: unii au ramas comunisti, altii s-au intors la marxism.