Indiferent ce am spune despre ministrul de Externe, nu mai avem cum sa refacem nici macar o mica parte din raul pe care l-a produs imaginii tarii prin afirmatiile pe care le-a facut de la investirea in functie. Este suficient sa ne amintim de vizita la Washington, unde nu a fost in stare sa rosteasca decat cateva cuvinte (yes, of course si it‘s corect) la fiecare afirmatie a secretarului de stat Condoleezza Rice, de parca era un robotel cu comenzi limitate. A venit vizita de la Berlin, in cadrul careia Cioroianu s-a pronuntat pentru semnarea rapida a tratatului de baza cu Republica Moldova, desi politica Romaniei de dupa declararea independentei de catre Basarabia a fost sa respinga orice proiect pe aceasta tema. Si, daca tot suntem la acest capitol, trebuie sa amintim de documentul emis de Ministerul de Externe in care se vorbeste de sintagma "limba moldoveneasca". Nu putem uita de Ohrid, Macedonia, unde ministrul de Externe a dovedit din plin cat de pregatit este pentru aceasta functie, confundand Georgia cu Azerbaidjan.

Niciuna dintre gafele amintite anterior nu se poate compara cu ultima afirmatie facuta de Adrian Cioroianu vizavi de ultramediatizatul caz Mailat, considerand ca ar fi mai bine sa fie cumparat ceva teren in desertul egiptean si formate batalioane disciplinare care sa se ocupe cum trebuie de infractorii care fac tara de rusine. Dupa asemenea declaratii nu stiu cine a facut mai mult tara de rusine.

Prima intrebare care s-ar pune ar fi ce cauta un asemenea om in functia de ministru de Externe? Daca ne uitam la unii dintre fostii si actualii colegi de Guvern ai acestuia, intelegem de fapt cum sta treaba. Este surprinzator ca, in ciuda acestor greseli impardonabile, primul ministru decide sa-l mentina in functie pe Cioroianu, care va continua ce stie mai bine: sa ne faca de rusine.

Acest lucru dovedeste inca o data, daca mai era nevoie, ca actuala clasa politica este incapabila sa se reformeze. Si uite-asa revenim la ceea ce am vazut de atatea ori pana acum: o discutie sterila si explicatii fara noima ale politicienilor, in contrast cu colegii lor din Comunitatea Europeana, unde problema s-ar fi rezolvat demult printr-un simplu gest de onoare.