O bizara si fascinanta intalnire de gradul 3 cu OZN-uri la Vancouver, Canada (2)
estiri.ro
Vineri, 1 Mai 2015
6808
MAGAZIN : Intalniri OZN pe insula Vancouver (Autor : DAN D. FARCAS)
(Continuare)
Ca la un semn - sau poate printr-o conexiune psihica - entitatea mai mica a ridicat capul si s-a intors incet spre Kendall :
- El parea sa se uite direct la mine, desi nu i-am putut vedea fata. Aceasta era acoperita de un material intunecat care parea mai moale decat restul costumul sau. Sunt sigur ca m-a vazut, deoarece l-a atins atunci pe spate pe celalalt barbat. Purtau un material intunecat, similar cu o uniforma, si aveau un acoperamant de cap care le ascundea trasaturile fetei.
Dupa ce prezenta lui Kendall a fost sesizata, individul mai inalt s-a implicat in ceva ce pareau manevre de evitare :
- Omul din fata s-a aplecat si a apucat, de langa el, ceva ca o maneta si a impins-o inainte si inapoi. Nu voi uita niciodata cat era de hotarat. Iar farfuria, sau cum s-o numim, a inceput sa se roteasca incet, foarte aproape de cladire, in sens invers acelor de ceasornic.
Kendall fusese atat de captivata de ceea ce vedea ca uitase, in tot acest timp, de asistenta Wilson, care era in picioare in spatele ei. Dar acum, din teama sa nu strice vraja daca ar fi scos un sunet, Kendall si-a atentionat superiorul printr-un gest tacut. Asa cum a spus ulterior:
- Am stat acolo sa privesc timp de aproximativ 5 minute inainte sa chem o asistenta, pe doamna Freda Wilson. Dar cand obiectul a inceput sa se retraga, mi-am dat seama ca nimeni nu m-ar crede si m-am grabit sa cer doamnei Wilson sa vina si sa se uite.
Ea a intrebat:
- Ce naiba e asta?.
I-am raspuns:
- E o farfurie zburatoare.
Wilson a descris mai tarziu acelasi eveniment din perspectiva ei:
- Am observat ca domnisoara Kendall sta in picioare la fereastra si ma intrebam la ce se uita. Chiar voiam sa merg sa vad si eu cand ea mi-a facut semn. Am vazut apoi acea lumina mare pe terasa din fata salonului copiilor. As spune ca era un pic mai mare decat o masina. Avea o forma circulara si partea departata parea sa fie mai sus decat partea dinspre noi. Se rotea incet, apoi a inceput sa se indeparteze. N-am distins partea sa superioara sau inferioara, deoarece totul a fost extrem de luminos.
De altfel si Kendall a declarat ca nu se mai vedea in interiorul cupolei dupa ce obiectul s-a pus in miscare.
In acest moment, Kendall si Wilson au fugit pana la camera asistentelor, sa-si anunte colegele. Doua dintre acestea, doamnele Appleby si Clarkson, le-au urmat rapid inapoi in camera. S-au precipitat la fereastra, dar de acum obiectul se departase prea mult de spital, desi era inca vizibil.
Asistentele au privit cum nava in forma de disc luminos a plecat spre sud-est, disparand in spatele perdelei de copaci cu care se invecineaza spitalul, chiar cand au mai sosit inca alte doua asistente, care au ratat spectacolul. In acest moment, una dintre asistente a fugit pe coridor pana la grupul sanitar aflat pe partea cealalta a cladirii, vazand aici OZN-ul, care s-a rotit de vreo cateva ori, ca apoi sa plece ca din pusca.
(Va urma)
Euronews
Miercuri, 30 Aprilie 2025
6808
Euronews
Miercuri, 30 Aprilie 2025
6808
TVR
Miercuri, 30 Aprilie 2025
6808
einformatii
Sambata, 8 Martie 2025
6808